Când Dante şi-a-nceput călătoria,
N-a cunoscut pe ,,Omul cu făclia".
Lumina a plutit, strălucitoare,
Croindu-i drumul larg peste vâltoare.
Făcând ca cel ce o purta în mână,
Mereu în întuneric să rămână.
Şi Dante-a mers, călăuzit de rază,
Pe făclierul neputând să-l vază.
Căci el, ţinând făclia înălţată,
Era-n afar˘ de dâra luminată.
Şi-au mers aşa, pân-au ajuns la cer,
Şi Dante-a cunoscut e Făclier.
Căci făclierul ce-l călăuzise,
Era poet, făuritor de vise.
Şi-a cunoscut că razele făcliei,
Se revărsau din zorii poeziei.

(Zorica Lațcu - Poezii, ediția a II-a, Editura Sophia, București, 2008, p. 142)